Ministrul Educației, Daniel David, recunoaște că este foarte dificil să confirme dacă anul școlar va începe la data prevăzută, pe 8 septembrie, având în vedere protestele continue ale cadrelor didactice.
Daniel David nu poate spune cu certitudine dacă anul școlar va începe la timp FOTO: Mediafax
Întrebat la B1 TV dacă școala va începe la timp, ministrul Educației a răspuns tranșant: „Foarte greu să vă spun, sincer şi direct spus, dar mesajul meu a fost, pentru oamenii din sistem, că aceste măsuri sunt măsuri de criză, nu de reformă. Nu ne plac, nici eu nu mi le doresc, vă daţi seama că n-aş fi vrut ca ministru să fiu eu ministrul austerităţii şi cel care trebuie să le implementez”.
Daniel David a subliniat că măsurile adoptate de Guvern au un caracter temporar și că ele nu reprezintă o strategie de reformă, ci o reacție la situația bugetară dificilă.

Mai multe ştiri
De la foame și abandon la prima generație de studenți. Cum pot fi schimbate destinele copiilor de la sat
Cum putem ține copiii din comunitățile vulnerabile la școală. Sentimentul că „cineva mă vede”, cel mai important
Ministrul Educației își donează salariul, după criticile că stătea pe telefon în timpul discursului unei eleve în lacrimi