Angajații în Educație au intrat în a doua săptămână de grevă generală, după ce negocierile cu guvernanții nu au ajuns la un punct comun. Guvernul a decis să ofere prime în loc de salarii mai mari, iar în acest context sindicaliștii anunță că examenele naționale ar putea fi amânate.
Amânarea examenelor naționale este posibilă / Foto: Arhivă
UPDATE 10:52 Liderii sindicatelor sunt așteptați luni, la ora 14:00, la Ministerul Muncii pentru a discuta despre Legea Salarizării, potrivit reprezentanților Federației Sindicatelor din Educație (FSE).
Reamintim că în această dimineață sindicaliștii au anunțat că examenele naționale ar putea fi amânate. „A fost o pandemie și spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România examenele au fost susținute. În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să…





Mai multe ştiri
„Prefer să citesc ceva greșit, decât perfect, dar scris cu AI”. Controversa care împarte lumea cărților
De ce elevii francezi mărșăluiesc pe străzi pentru probleme care în România sunt „o nimica toată”. Explicația lui Costi Rogozanu
Ministrul Sorin Costreie vrea două ministere ale Educației în loc de unul: „Eu cred că benefic ar fi să ajungem acolo”