Președintele României a subliniat, cu ocazia celebrării a 101 ani de la înființarea Academiei de Studii Economice, că viitorul economic al țării depinde de capacitatea de a ieși din tiparele tradiționale, reformele și investițiile asumate fiind un semn că suntem pe drumul cel bun.
FOTO Facebook
„Am convingerea că viitorul economic al României depinde decisiv de capacitatea de a ieși din tiparele modelelor tradiționale, axate pe termenul scurt și preponderent pe consum, în favoarea politicilor sustenabile, axate pe investiții și competitivitate. În acest sens, reformele și investițiile de anvergură pe care România și le-a asumat pentru anii următori arată că suntem pe drumul cel bun. Avem însă nevoie de stabilitate și încredere în acest parcurs. Astfel, sunt esențiale implicarea activă și responsabilă a specialiștilor din domeniul economic, dar și cooperarea cât mai bună cu mediul de afaceri, comunitatea academică și…





Mai multe ştiri
Nicușor Dan și Luca Niculescu participă la o reuniune a CCR
Traian Băsescu, declarație tranșantă despre relația României cu SUA: „Am avut doar politica prostului, care a plătit sute de mii de dolari”
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan îl laudă pe Marian Neacșu: „Era partea profesionistă” a PSD la ședințele coaliției