Președintele României a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea privind impunerea taxei de solidaritate. Legea a fost aprobată în Parlament pe 29 martie și trimisă către aprobare președintelui pe 31 martie.
Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr. 186/2022 prin care a fost creat cadrul legal pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie, în contextul îndeplinirii de către România a obligațiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanțării investițiilor în proiecte energetice strategice și a resurselor necesare pentru protejarea populației de efectele creșterii prețurilor la energie.
„Ordonanța de urgență nr. 186/2022 a stabilit cuantumul, modul de calcul și…






Mai multe ştiri
Vestea așteptată de pensionari: când ar putea crește pensiile. Luca Niculescu susține propunerea ministrului Muncii
Nicușor Dan îl primește la Cotroceni pe Elbridge Colby. Oficialul american ar fi cerut aliaților NATO să tempereze discursul anti-Rusia
Nereguli de milioane de lei la Ministerul Muncii. Cum a blocat Curtea de Conturi trimiterea dosarului la parchet. Reacția lui Florin Manole