Prin noua lege consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente care nu au grad mare de perisabilitate.
Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos
Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, cu modificările ulterioare.
Legea vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.
De asemenea, legea introduce o serie de obligaţii specifice în sarcina autorităţilor şi instituţiilor…




Mai multe ştiri
Darău, despre întrevederea dintre Bolojan și șefa CCR: „Coincidență nefericită. În Parlament nu poţi să ascunzi o întâlnire”
CCR a votat 5-3 pentru amendamentul care îl lasă pe Fritz fără mandat. Cine a fost pentru și cine împotrivă SURSE
Bolojan critică investițiile în stadioane: „Nu umplem tribuna nici cu toți cetățenii comunei”