Învățătoarea a
obținut cea mai mare notă, 9.82, dintre colegii ei care au dat în acest an
examenul de definitivat în București.
Alexia Șerban FOTO: Arhiva personală
După ce anul trecut Alexia
Șerban a obținut a șasea cea mai mare notă din București , 9.49, la examenul de
Titularizare, anul acesta s-a întrecut pe sine și a luat 9,82 la definitivat.
Tânăra învățătoare a
intrat în sistemul educațional în urmă cu un an, după ce a finalizat cursurile
unui liceu pedagogic din Craiova.
Cu nota de la Titularizare
a intrat la o școală gimnazială de renume
din București. Alexia Șerban a ales învățământul pentru că îi place să
lucreze cu copiii și și-a propus să îi ajute, atât pe plan profesional, cât și
pe plan personal.
„Sunt tânără și știu
că i-aș ajuta foarte mult venind cu metode moderne față de cele tradiționale pe
care încercăm încet-încet să le mai schimbăm, pentru că generațiile care…





Mai multe ştiri
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: peste 33.000 de candidați susțin probele scrise din 10 august. Calendarul complet
Titularizarea 2026: cele mai bune rezultate din ultimii trei ani, dar diferențele dintre județe rămân uriașe HARTA
A doua sesiune a Bacalaureatului 2026 începe luni. Peste 33.000 de candidați s-au înscris