S. nov. 7th, 2026

Galerie Foto | Kim Kardashian, suporterul lui Real Madrid. Poză alături de președintele Florentino Perez

Galerie Foto | Kim Kardashian, suporterul lui Real Madrid. Poză alături de președintele Florentino Perez

  • SuperLiga: FC Buzău – ”U” Cluj, luni, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA – Farul, luni, 22:00, DGS 1

Golurile madrilenilor au fost marcate de Valverde (min. 50), Diaz (min. 88) și nu în ultimul rând, Endrick (min. 90+6), care a marcat la debut și a devenit cel mai tânăr fotbalist străin care marchează pentru Real Madrid, în campionatul din Spania.

Kim Kardashian a fost prezentă la meciul Realului și s-a întâlnit cu Florentino Perez

Meciul din cadrul etapei a doua din La Liga a fost foarte așteptat de suporterii celor de la Real, deoarece a fost primul meci al lui Kylian Mbappe pe Santiago Bernabeu, de când acesta a fost prezentat la echipa antrenată de Carlo Ancelloti.

Zilele trecute, Kim Kardashian a apărut alături de mai mulți fotbaliști ai „Galacticilor”, printre care Vinicius Jr., Jude Bellingham sau Camavinga. După prima victorie obținută în La Liga, în acest sezon, madrilenii au postat pe rețelele sociale o poză în care vedeta de peste Ocean apare…

Citeşte mai mult

Admin