În urma incidentului de la Liceul ”Ion
Creangă” din București în care un elev și-a înjunghiat
profesoara la clasă, una dintre cele mai mari federații sindicale
din Educație – FSLI – a anunțat că depune
din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor
didactice. ”Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin
complicii agresorilor din şcoli!”, atrag atenția sindicaliștii.
Numărul profesorilor agresați de elevi este în creștere Foto: Arhivă
FSLI
consideră că această lege reprezintă în acest moment o
necesitate a sistemul de învăţământ. Noi nu vrem violență în
unitățile de învățământ și considerăm că școala trebuie să
fie un spațiu sigur pentru toți participanții la actul
educațional: în egală măsură cadre didactice și elevi, se arată
într-un comunicat al federației.
Asistăm
la o creştere a gradului de violenţă în şcolile din România,
iar tot mai multe cazuri de…


Mai multe ştiri
Avertisment pentru Guvern: „Am ajuns să avem un număr din ce în ce mai mare de necalificați în sălile de clasă”
Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027. Au fost publicate modelele oficiale de subiecte
Înscriși pe hârtie, absenți în clasă: Prăpastia care ține educația timpurie din România în urma Europei