-
Liga 2: Steaua – Iași, marți, 19:00, DGS 1
-
UCL: Manchester City – Bayern, marți, 22:00, DGS 1
Florinel Coman impresionează. ”E la nivelul din 2019. Mă bucur că-i pune probleme lui Edi Iordănescu”
Prestațiile fotbalistului ofensiv din 2023 nu l-au încântat numai pe Gigi Becali (64 de ani), ci și pe cei din staff-ul naționalei.
Mihai Stoichiță (68 de ani), șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a spus că Edi Iordănescu va avea probleme în alcătuirea echipei de start pentru meciurile României din iunie, din preliminariile lui Euro 2024.
”Mă încântă și pe mine forma în care se află Coman. Florinel a avut și accidentări, care l-au tras în jos, dar a conștientizat că trebuie să revină și toate aceste gânduri l-au readus la nivelul din 2019, când a făcut acel European de tineret sclipitor.
Accidentarea aia de la Backa Topola l-a pus la pământ. Apoi i-a fost greu să se ridice, mai ales că avea și moralul la pământ.
Urmărește…





Mai multe ştiri
Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
Vor să dea lovitura și au început negocierile cu Didier Deschamps
UEFA a luat decizia în cazul lui Florin Prunea