
Elevii din București își doresc testarea antidrog în școli, ca măsură de prevenție a unui fenomen scăpat total de sub control. Este concluzia unui chestionar realizat de Prefectura Capitalei la care au răspuns 200.000 de copii. Însă, ușor de zis, greu de făcut. Motivul? Decizia implementării unei astfel de măsuri este cel puțin controversată și naște o serie de întrebări deocamdată fără răspuns. Cum ar trebui efectuată testarea și de către cine? Când și unde? Cum ar trebui să se implice părinții, profesorii, conducerea școlilor, poliția? Cu toții se învârt neputincioși în cercul vicios al birocrației, al hibelor legislative, uneori chiar al nepăsării. Căci, nici unii, nici alții nu-și asumă responsabilitatea. Între timp, consumul și traficul au ajuns sport național.
Drogurile au ajuns să fie consumate inclusiv în școlile gimnaziale. Sursa foto: arhivă
Prefectura Municipiului București a iniţiat acum câteva luni o…
Mai multe ştiri
Admitere liceu 2025: Înscrierile pentru testările de limbă străină sau maternă au loc între 14 și 16 mai. Ce trebuie să știe elevii
Schimbare majoră în învățământ: dascălii își vor putea bloca posturile doar 5 ani
Subiecte la Evaluarea Națională, clasa a II-a: elevii au avut de redactat un text după un afiș