Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, în cadrul unui interviu televizat, la adresa lui Victor Ponta, afirmând că a jignit peste un milion de femei din România care poartă numele Elena și că fostul premier „își dorește o mângâiere pe cap” din partea prim-ministrului. Totul a pornit după ce lidera USR a criticat întâlnirea de luni seară care i-a adus la aceiași masă pe premierul Marcel Ciolacu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și fostul premier, iar Ponta a lansat mai multe acuzații la adresa sa.
Victor Ponta a numit-o pe Elena Lasconi „coana Lena” Foto: Inquam Photos Octav Ganea
„Eu sincer m-am bucurat într-un fel, pe de altă parte m-am întristat. Vreau să îi mulțumesc domnului Ponta pentru că prezența domniei sale m-a mânat în această luptă, apoi a urmat Dragnea și așa am decis să intru în politică și chiar îmi doresc foarte mult să îi mulțumesc pentru felul în care a comunicat cu…





Mai multe ştiri
Când vor fi reluate negocierile pentru legea salarizării. Ce spune ministrul Florin Manole despre majorarea salariilor demnitarilor
Petrecere cu nume grele din PSD în familia lui Alfred Simonis, care şi-a botezat al treilea băiat. Sorin Grindeanu este nașul copilului
USR își alege noua conducere la primul congres după intrarea în opoziție. Fritz: „AUR nu e antisistem. Este supapa sistemului”