Luni, la Poiana Braşov
s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Naţional al Partidului S.O.S. România pentru
stabilirea candidatului acestei formaţiuni politice care va intra în cursa
electorală pentru funcţia de preşedinte al României, potrivit Agerpres.
Diana Şoşoacă. Foto arhivă
Cu unanimitate de
voturi, acesta a decis să sprijine candidatura preşedintelui partidului, Diana
Iovanovici-Şoşoacă, la alegerile prezidenţiale din acest an, conform unui
comunicat transmis de biroul de presă al formaţiunii, citat de Agerpres.
De asemenea, în
cadrul şedinţei forul de conducere al Partidului S.O.S. România a decis, tot în
unanimitate, aderarea formaţiunii la Grupul Suveraniştii din Parlamentul
European, prin cei doi europarlamentari ai partidului.
În cadrul reuniunii
s-a făcut o analiză a rezultatelor alegerilor locale şi europarlamentare şi
s-au luat decizii privind strategia pentru alegerile prezidenţiale şi
parlamentare din acest an,…





Mai multe ştiri
Darău, despre întrevederea dintre Bolojan și șefa CCR: „Coincidență nefericită. În Parlament nu poţi să ascunzi o întâlnire”
CCR a votat 5-3 pentru amendamentul care îl lasă pe Fritz fără mandat. Cine a fost pentru și cine împotrivă SURSE
Bolojan critică investițiile în stadioane: „Nu umplem tribuna nici cu toți cetățenii comunei”