-
SuperLiga: Farul – Poli Iași, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR – Universitatea Craiova, duminică, 21:30, DGS 1
Portarul român a semnat cu formația din Serie A un angajament până în vara anului 2026.
Mihai Popa va fi doar al treilea portar la Torino
Mihai Popa a fost luat de către tehnicianul Ivan Juric în cantonamentul, iar antrenorul cu portarii l-a analizat atent pe goalkeeper.
Portarul român a fost adus de Torino pentru a fi cel de-al doilea portar al echipei, însă acesta nu a confirmat, după cum a anunțat tehnicianul croat.
Potrivit lui Ivan Juric, Mihai Popa va fi doar al treilea goalkeeper al echipei, în timp ce primii doi vor fi Vanja Milinkovic-Savic și Luca Gamello.
„Potrivit lui Cataldi (n.r – Massimo Cataldi, antrenor cu portarii la Torino), care este expert în acest subiect, Gemello îi este superior lui Popa. Gemello este al doilea, Popa este al treilea”, a declarat antrenorul Ivan Juric.
Presa locală a vorbit și ea despre decizia…





Mai multe ştiri
Florin Prunea l-a descris într-un singur cuvânt pe Ianis Hagi
Ianis Hagi, după Suedia – România 2-1: ”Am început într-un sistem diferit față de ce am lucrat”
“Noi nu suntem în stare?”. Discurs-manifest al fostului antrenor de la FCSB