Situație revoltătoare la Bacalaureat. O elevă din Iași a trecut prin mari emoții când a aflat că a obținut 4,4 la Limba și literatura română, deși știa că merita o notă mai mare. Fra depus o contestație, iar nota a crescut cu aproape patru puncte, la 8,25.
Examen de bacalaureat FOTO: Arhivă, Adevărul
Eleva a decis să își vizualizeze lucrarea, opțiune introdusă în premieră în acest an, și să depună contestație. Astfel, nota i-a fost modificată la 8,25, arată jurnaliștii de la BZI.
Măsura, aplicată pentru prima dată în acest an, a oferit elevei șansa de a corecta o nedreptate.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași confirmă că procedura a fost respectată, iar contestația s-a soluționat conform reglementărilor în vigoare.
„Respectând metodologia examenului de Bacalaureat, elevul a solicitat reevaluarea lucrării. Alți evaluatori au reevaluat lucrarea, aplicând baremul de evaluare”, a…





Mai multe ştiri
Elevul român admis la Harvard University: „Există mitul că numai olimpicii pot să studieze în afară cu o bursă”
Rezultatele finale ale simulării Bacalaureatului 2026. Note mai mari decât anul trecut la toate probele
De ce scapă de sancțiuni profesorii cu comportament inadecvat. ISMB nu are niciun fel de evidență a reclamațiilor