Studenții care primesc diplome de absolvire pe baza unor lucrări cumpărate contribuie la perpetuarea unei ilegalități, dar mai ales la decăderea sistemului de învățământ universitar și al pieței muncii.
Ministrul Educației, Daniel David. FOTO: Inquam/Sabin_Cirstoveanu
„Țin să te anunț că sunt mai puțin de o sută de zile până când o să susții cel mai important examen din viața ta. Alături de echipa potrivită, încă ai timp. Așa că nu ezita să ne contactezi“, acesta e mesajul unui video postat pe TikTok, în februarie, de o firmă care vinde lucrări de licență la comandă. „Dacă site-ul ăsta exista când eram la facultate, îmi făceam lucrarea de licență în câteva ore“, spune un alt utilizator, promovând o platformă bazată pe inteligența artificială, care îți generează o lucrare întreagă pornind de la câteva surse bibliografice. Promisiunea? Un procent de plagiat „foarte mic“ .
Așadar, ce mai…





Mai multe ştiri
Prăpastia uriașă de la Bacalaureat 2026. Un elev de la oraș are șanse cu 50% mai mari să promoveze decât unul de la sat
„L-aș ruga pe ministrul Educației să stea 3 ore la 40 de grade!” Sebastian, Anais și Marius povestesc cum vremea le-a dictat notele la Bac
La ce materie au obținut elevii cele mai multe note de 10 la Bacalaureat