Președintele PNL și premierul României susține că dacă liderii politici vor găsi o soluție care să respecte toate prevederile legale pentru interzicerea comulului salariului cu pensia, atunci „suntem de acord să o punem în aplicare”.
Nicolae Ciucă, premierul României FOTO: GOV
„Ştim cu toţii ca s-a încercat să facem în aşa fel încât să se interzică cumulul pensiei cu salariul. Există şi o decizie a CCR în acest sens în care celor care doresc sa muncească sa nu li se interzică dreptul la muncă. Dacă vom găsi o soluţie care sa respecte toate prevederile legale suntem de acord sa o punem în aplicare”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit News.ro.
Premierul a punctat că subiectul a fost discutat de mai multe ori în spațiul public: ”Este un subiect care de fiecare dată s-a preluat în dezbaterea politică și s-a încercat o anume evidențiere a acestui subiect”.
Declarația premierului vine după ce președintele…





Mai multe ştiri
Traian Băsescu, declarație tranșantă despre relația României cu SUA: „Am avut doar politica prostului, care a plătit sute de mii de dolari”
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan îl laudă pe Marian Neacșu: „Era partea profesionistă” a PSD la ședințele coaliției
Fiul lui Marcel Ciolacu, promovat asistent universitar la UMF „Carol Davila” pe disciplina coordonată de Alexandru Rafila