Premierul a transmis un mesaj cu prilejul zilei internațională a persoanelor vârstnice, ocazie cu care a punctat că Executivul își dorește ca pensia să „reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român”.
Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos
„Susținem economia și investițiile în România, însă avem în vedere la nivelul Guvernului și măsuri sociale orientate ori de câte ori este nevoie către nevoile persoanelor de vârsta a treia. Vrem ca pensia să reflecte corect contribuția de o viață a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm și să o aplicăm de anul viitor, și care să elimine inechitățile existente la ora actuală în ceea ce privește sistemul de pensii. Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunși la vârsta de pensie au nevoie, iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de…




Mai multe ştiri
Cristi Dănileț, după motivarea CCR privind „amendamentul Fritz”: „Legaleza a fost deja depășită. Eu cred că e scris în limba dacă”
Cum motivează CCR că „amendamentul Fritz” este constituțional: „Încheie un mandat a cărui integritate a fost afectată”
Guvernul interimar este „mai legitim decât şi-ar dori PSD”, susține ministrul interimar al Transporturilor și al Apărării