Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, că l-a cunoscut pe premierul Slovaciei, Robert Fico, au fost colegi în Consiliul European, doar că atunci deși era de stânga era „mult mai puțin suveranist decât e acum”. Fostul șef de stat crede că atacul armat asupra prim-ministrului de la Bratislava a fost comis de un cetățean furios.
Trăian Băsescu a spus că atacul asupra premierului slovac poate crea un precedent Foto: Arhivă
„L-am cunoscut pe Fico. Am fost colegi în Consiliul European vreo doi sau trei ani ani până când el a pierdut alegerile în Slovacia. Era de stânga dar mult mai puțin suveranist decât e acum. Și parcă mult mai atașat era atunci de valorile Uniunii Europene. Ce trebuie să vedem acum este că acest eveniment nu a fost de o conspirație sau de nuștiu ce organizări speciale. A fost un cetățean care așa a înțeles el, dacă e întreg la minte, să se răzbune pe ce i se întâmplă în viața de zi cu…





Mai multe ştiri
Predoiu explică de ce a susținut Guvernul Veștea: „La momentul începerii votării, era clar că guvernul era ca și respins”
Dominic Fritz, despre consultările de la Cotroceni: „Nu a dansat nimeni pe masă. Suntem cu toţii conştienţi că situaţia este serioasă”
USR anunță consultări pentru o soluție fără PSD. Fritz: „Sunt în contact şi cu Ilie Bolojan şi cu Kelemen Hunor şi vom sta de vorbă în trei”