Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei și de care beneficiază elevii defavorizați din clasele primare, de gimnaziu dar și preșcolarii au început să fie încărcate, scrie edupedu.ro. Primele sume au fost virate părinților din județele Dâmbovița, Sălaj, Botoșani, Sibiu, Neamț, Iași, Bacău și Vrancea.
Tichetele educaționale pentru elevi sunt în valoare de 500 de lei. Sursa: arhivă
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că de la 18 noiembrie, peste 650 mii de preșcolari și elevi dezavantajați vor primi pe carduri tichetele educaționale în valoare de 500 lei. „Începând cu data de 18 noiembrie 2024, peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin. Aceste tichete sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați”, a…

Mai multe ştiri
„Cariera mea se încheie”. Decizia luată de Andreia Bodea, directoarea unui colegiu de elită din București, după ce a picat proba de competențe
Directoarele colegiilor „Lazăr” și „Caragiale” din Capitală, eliminate de la concursul pentru conducerea școlilor
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei psihoterapeute