În
perioada 3 – 10 aprilie, Academia de Studii Economice din București
sărbătorește, printr-o serie
de manifestări, împlinirea a 110 ani de excelență în
învățământul superior economic și de administrație publică
din România și Europa de Sud-Est.
Academia
de Înalte Studii Comerciale și Industriale, denumirea inițială a
primei universități economice a țării, a fost înființată la 6
aprilie 1913 prin Decretul Regal semnat de Carol I. Standardelor
înalte, stabilite de înaintașii cei mai reprezentativi, precum
ctitorul ASE, Nicolae D. Xenopol, prim-ministrul Titu Maiorescu,
iluștrii profesori și rectori Stanislas Cihoski, Ion Răducanu,
Gheorghe Taşcă, Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Victor Slăvescu,
le-au răspuns generații și generații de cadre didactice, la loc
de cinste numărându-se Nicolae N. Constantinescu, Emilian Dobrescu,
Iulian Văcărel, Vladimir Trebici, Alexandru Gheorghiu, Gheorghe
Dolgu, mulți alții. Aici s-au…


Mai multe ştiri
Avertisment pentru Guvern: „Am ajuns să avem un număr din ce în ce mai mare de necalificați în sălile de clasă”
Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027. Au fost publicate modelele oficiale de subiecte
Înscriși pe hârtie, absenți în clasă: Prăpastia care ține educația timpurie din România în urma Europei