Greva generală din Învățământ a fost suspendată după ce profesorii au decis să accepte ultima oferta a Guvernului. Ei amenință însă că în toamnă vor ieși din nou în stradă dacă nu vor primi tot pachetul promis
Elevii revin la școală / Foto: Arhivă
Elevii și
profesorii din toată țara se întorc astăzi la școală până vineri, când se
încheie anul școlar și începe vacanța de vară.
Asta după ce,
ieri, sindicaliștii din Educație au anunțat că acceptă ultima ofertă a
Guvernului, iar greva generală pe care au declanșat-o în urmă cu trei săptămâni
se suspendă. Decizia a fost luată în urma consultării liderilor organizațiilor
sindicale afiliate. „Așa cum am anunţat, greva generală se suspendă în
condițiile în care apare acest principiu în Ordonanță și, important, să se
respecte în noua lege de salarizare acest principiu. În așa fel încât, dacă el
nu se va respecta, să se poată relua greva…





Mai multe ştiri
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: calendarul examenelor și când se afișează rezultatele
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Admitere ASE 2026 – sesiunea de toamnă: înscrieri pentru programele de licență, masterat și doctorat