Șase cabinete medicale mobile dotate cu echipamente performante vor ajunge în 14 județe din România și vor asigura consultații medicale direct în comunitate, oferind astfel șansa de a depista la timp afecțiuni care pun viața în pericol.
Caravana de Sănătate va ajunge prima dată în Galați
În funcție de analiza de nevoi din fiecare comunitate, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române vor evalua starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și vor oferi consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie, precum și alte specializări.
”Accesul egal la servicii medicale este un deziderat pe care Crucea Roșie Română îl promovează activ prin intermediul proiectului Caravana de Sănătate. Ne dorim ca fiecare persoană, indiferent de origine, statut socio-economic sau loc de rezidență, să beneficieze…





Mai multe ştiri
Un medicament nou aprobat în SUA, speranță uriașă pentru pacienții cu hepatita B cronică. „E o promisiune că terapia va avea o finalitate”
Sindicaliștii din Sănătate: „Dacă la 1 ianuarie nu avem o nouă lege a salarizării”, înseamnă că aceia care au făcut promisiuni „luptă împotriva creşterilor salariale”
370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile pentru comandă în farmaciile din România