Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, organizează un concurs în vederea acordării unor burse în străinătate între 1.200 și 2.000 de euro pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare, se precizează într-un comunicat al instituției.
Concurs burse în străinătate / Foto: Arhivă
Înscrierea la concursul național se face prin depunerea unui dosar de candidatură la Registratura Agenției de Credite și Burse de Studii/prin transmiterea acestuia prin poștă/prin curier/online la adresa dosare.candidatura@roburse.ro, până la termenul-limită anunțat: 2 mai 2023.
„Se acordă burse cu următoarea durată: 340 de luni pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat și 200 de luni pentru stagii postdoctorale și de cercetare.
Concursul național pentru acordarea acestor burse se desfășoară conform Regulamentului privind…

Mai multe ştiri
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Admitere ASE 2026 – sesiunea de toamnă: înscrieri pentru programele de licență, masterat și doctorat
Materiile de Bacalaureat care rămân fără profesori. De ce nimeni nu mai vrea să predea Matematică, Fizică sau Chimie