Președintele României, Nicușor Dan, participă joi la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles și a transmis primele declarații pentru jurnaliști, abordând teme de politică externă și securitate, de la relația cu Republica Moldova până la propunerile venite din partea administrației Trump.
FOTO: AFP
„Este o reuniune informală care are ca obiect relația transatlantică. Are mai multe componente: Groenlanda, tarife, Ucraina, posibil să discutăm și despre Mercosur. Mesajul meu general: avem nevoie de această relație transatlantică, Europa si România, și e foarte bine că în urma dialogului, o oarecare escaladare s-a diminuat și am revenit în parametri normaliPe de o parte, evident, suveranitatea este cel mai important lucru care ține de dreptul internațional. Și pe de altă parte, orice chestiuni care țin de apărare, care sunt legitime, trebuie purtate, mai ales în contextul în care e vorba de două țări NATO,…




Mai multe ştiri
Legea salarizării întârzie. Negocierile de la Palatul Cotroceni au fost decalate. De ce au cerut partidele mai mult timp
Călin Georgescu, despre raportul privind anularea alegerilor: „Un cadavru politic încearcă să igienizeze juridic o lovitură de stat ordinară”
Fosta jurnalistă Sanda Nicola explică de ce a intrat în PNL și cum s-ar putea încheia prematur mandatul ei