Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis luni, 1 decembrie, un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României, afirmând că această dată ne îndeamnă să avem încredere în țara noastră și în noi înșine.
Ilie Bolojan FOTO gov.ro
„Marea Unire din 1918 este, cred eu, cel mai frumos moment al istoriei noastre naționale. E temelia României de azi, e amintirea marilor sacrificii din Primul Război Mondial și e o lecție permanentă de solidaritate românească”, a transmis premierul României.
Potrivit acestuia, „1 decembrie ne îndeamnă să avem încredere în România și în noi înșine. Românii pot și România poate să treacă peste greutăți, să urce mai sus, să construiască un viitor mai bun.”
„Unirea din 1918 ne-a dat dreptul de a fi o națiune întreagă, dar și datoria de a munci pentru bunăstarea națională”, a mai spus Ilie Bolojan.
El a subliniat faptul că „Datoria de român și datoria de cetățean merg…





Mai multe ştiri
Avertisment de la Oxford: „Asistăm la o dinamică periculoasă”. Corneliu Bjola compară manevrele lui Nicușor Dan cu tacticile lui Carol al II-lea
Lider PNL către colegii care îl contestă pe Veștea: „Când l-ați ales în conducerea partidului era bun, acum nu mai e?” /„Să discutăm ca un partid, nu ca o galerie”
Crin Antonescu, despre tensiunile apărute în PNL după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier: „România e în criză”, dar „în PNL e o luptă”