Vicepreşedintele PNL Virgil Guran a declarat, luni, că din câte ştie, nu o să fie de la PNL propunerea pentru poziţia de judecător CCR şi, prin algoritmul politic, ar merge către PSD şi UDMR.
Virgil Guran FOTO: Mediafax
Vicepreşedintele PNL Virgil Guran a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă formaţiunea va avea o propunere pentru Curtea Constituţională, în condiţiile în care în iulie se finalizează mandatele a trei judecători constituţionali.
”Nu s-a discutat în partid, în mod oficial, acest lucru. Bineînţeles, aşa pe margine se discută tot felul de variante. O să vedem în prima şedinţă pe care o avem. Din câte ştiu, nu o să fie de la noi, de la partid, propunerea, prin algoritmul politic”, a spus Virgil Guran.
El a precizat că poziţiile la CCR ar merge către PSD şi UDMR, ”pentru că cele care se vacantează, potrivit algoritmului politic, asta înseamnă”, potrivit





Mai multe ştiri
Predoiu explică de ce a susținut Guvernul Veștea: „La momentul începerii votării, era clar că guvernul era ca și respins”
Dominic Fritz, despre consultările de la Cotroceni: „Nu a dansat nimeni pe masă. Suntem cu toţii conştienţi că situaţia este serioasă”
USR anunță consultări pentru o soluție fără PSD. Fritz: „Sunt în contact şi cu Ilie Bolojan şi cu Kelemen Hunor şi vom sta de vorbă în trei”