Ministerul Educației și Cercetării a lansat noi inițiative pentru combaterea pseudoștiinței și a manipulării în spațiul public, promovând educația și știința ca mijloace esențiale de protecție socială.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. FOTO: Inquam photos
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat trei măsuri importante menite să protejeze cetățenii de dezinformare și să sprijine dezvoltarea unui mediu educațional bazat pe cunoaștere reală.
Prima inițiativă vizează realizarea unui Ghid pentru Combaterea Conținutului Ilegal în Online, în colaborare cu Consiliul Național al Audiovizualului. Acest ghid va fi distribuit în școli și universități, iar profesorii și părinții vor fi încurajați să-l folosească pentru a educa tinerii despre pericolele dezinformării.
O altă măsură importantă este parteneriatul cu TikTok România, care are ca scop promovarea conținutului…

Mai multe ştiri
Directoarele colegiilor „Lazăr” și „Caragiale” din Capitală, eliminate de la concursul pentru conducerea școlilor
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei psihoterapeute
Mihai Dimian, mesaj pentru profesorii care au picat concursul de directori: „Să aibă mai multă încredere în propriile competențe”