Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Procesul este programat pentru ora 13:00.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob, scrie Agerpres.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă…




Mai multe ştiri
George Simion, discurs la o biserică din SUA aflată sub Mitropolia Moldovei: „Unirea ați făcut-o deja”
Legea salarizării întârzie. Negocierile de la Palatul Cotroceni au fost decalate. De ce au cerut partidele mai mult timp
Călin Georgescu, despre raportul privind anularea alegerilor: „Un cadavru politic încearcă să igienizeze juridic o lovitură de stat ordinară”