Guvernul României a aprobat Strategia națională pentru susținerea părinților, un proiect prin care se urmărește prevenirea abuzurilor asupra copiilor, prevenirea abandonului școlar, a bullying-ului și a violenței. Se urmărește, de asemenea, prevenirea fenomenului de neglijare a celor mici, dar și exploatarea lor prin muncă. Practic, părinții vor fi școliți, învățați să fie părinți nu numai cu numele, ci în adevăratul sens al cuvântului. Iar în acest proces vor fi implicate entități diferite, de la autoritățile statului, la profesori, educatori, consilieri școlari, psihologi, medici și specialiști ai diferitelor ONG-uri și fundații.
Părinții vor primi lectii de parenting de la specialiști. Sursa foto: arhivă
„Se încearcă responsabilizarea părinților, implicarea lor mai activă în viața copiilor, însă, pentru a face față cerințelor, cineva – un specialist, o autoritate în domeniu – ar trebui să le spună și…





Mai multe ştiri
Val de pensionări în școli? Profesorii cu experiență amenință că pleacă dacă legea salarizării nu se schimbă
Profesoară supraveghetore la Evaluarea Națională, mesaj tranșant despre ținuta elevilor: „Când fusta e până la fund, e o problemă de educație”
Evaluarea Națională 2026: Subiecte „mai grele” la Matematică față de anul trecut. Ce exercițiu va face diferența între „elevii foarte buni și cei excepționali”