Preşedintele României a ieşit astăzi cu noi declaraţii şi decizii care au fost comunicate populaţiei. Acesta a spus că şcolile, grădiniţele şi universităţile nu se vor mai deschide în acest an şcolar, iar persoanele de peste 65 de ani vor avea două intervale orare în care vor putea să iasă din case pentru diverse activităţi. Iată mai jos declaraţiile principale ale preşedintelui.
„Epidemia nu s-a terminat. Nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau o încetinire a acestei epidemii. S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile, universitățile să nu se mai redeschidă.”
Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale.
„Vor fi maximum 10 elevi într-o sală, vor sta 2-3 ore în sală și se vor pregăti. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte.”
Școlile se vor redeschide în septembrie.
Potrivit președintelui, autoritățile trebuie să țină cont de câteva lucruri simple. Dacă elevii ar merge la școală, ar exista două riscuri majore: să ducă boala la școala și să ducă boala de la școală acasă.

Mai multe ştiri
„Democrația nu este de vânzare”: la Romanian Trusted Tech Dialog 2026, oficiali, experți și jurnaliști au dezbătut provocările actuale
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards
De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero