Vieţile a trei persoane au putut fi salvate datorită gestului făcut de familia unui bărbat în vârstă de 38 de ani, care a fost implicat într-un grav accident. La finalul săptămânii, la Iaşi s-au efectuat două intervenţii de transplant de rinichi şi una de ficat.
Pacient pe patul de spital SURSĂ Arhiva Adevărul
Organele au provenit de la pacientul în vârstă de 38 de ani, aflat în moarte cerebrală.
Gestul lor a salvat trei vieţi
Prelevarea organelor de la pacientul aflat în moarte cerebrală a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
,,De la pacient s-au prelevat rinichii şi ficatul. Ficatul a ajuns la o pacientă care suferea de ciroză hepatică. În acest caz, vorbim despre o evoluţie postoperatorie favorabilă„, a precizat Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.
Două transplanturi de rinichi la Spitalul Parhon
Conform cadrelor medicale, cei doi rinichi prelevaţi de la pacientul în…


Mai multe ştiri
Vaccin experimental pentru cancerul pancreatic cu răspuns imun la 98,9% dintre pacienții evaluați
Control de amploare la Spitalul Socola, după criza ploșnițelor. Rogobete amenință managerul cu demiterea
Cancerul pulmonar, traseul complet de la primele simptome. Investigații fără plafon, diagnostic în 28 de zile și tratament decontat prin CNAS