Curtea Constituțională a publicat motivarea la respingerea proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale, documentul fiind trimis și la Monitorul Oficial. În acest document, magistrații CCR explică, pe larg, decizia luată.
CCR-ul condus de Marian Enache a publicat motivarea la pensiile speciale FOTO Mediafax
„Având în vedere cele expuse, se pune problema dacă efectul combinat al acestor prevederi afectează principiul independenței justiției (componenta instituțională) din perspectiva faptului că reglementarea unor asemenea condiții ex abrupto creează premisele unor pensionări accelerate/demisii generate de lipsa unei perspective rezonabile de a dobândi pensia de serviciu la final de carieră/scăderea atractivității profesiilor din sistemul justiției. Cu alte cuvinte, trebuie să se evalueze limita libertății de legiferare a Parlamentului atunci când în discuție este componenta instituțională a independenței justiției. Ca…





Mai multe ştiri
România și Cehia, mai aproape. Nicușor Dan: „Cooperarea bilaterală este excelentă”
Ședință PNL înaintea votului pentru noul guvern. La Parlament a ajuns și Siegfried Mureșan: „Voi prezenta viziunea noastră pentru România”
Zi decisivă pentru Siegfried Mureșan. Parlamentul votează astăzi învestirea noului Executiv. „Vom vedea dacă reușim să depășim criza politică”