Klaus Iohannis a primit astăzi Premiul Civic German, conferit de Fundația Civilă Bad Harzburg, pe baza evaluării întregii sale cariere politice. Șeful statului român a punctat că România a dovedit de-a lungul anilor atașamentul față de valorile europene.
Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency
„Este o deosebită onoare pentru mine să primesc astăzi Premiul Civic German și să mă alătur personalităților vieții publice cu o contribuție deosebită la promovarea democrației și a binelui comun. Vă mulțumesc pentru această dovadă de apreciere. În același timp țin să subliniez că primesc acest premiu nu doar ca pe o onoare personală, această distincție reprezintă o recunoaștere a modului în care democrația și angajamentul civic se manifestă astăzi în România ca stat membru al UE și al NATO”, a transmis Klaus Iohannis în cadrul ceremoniei de la Castelul Benrath, Düsseldorf, Republica Federală…




Mai multe ştiri
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
PNL îi cere premierului Luca Niculescu să adopte urgent rectificarea bugetară: „România nu poate fi ținută ostatică de PSD”
Cât de aproape sunt partidele tradiționale de zona suveranistă. Ce arată un studiu european