843 de foști parlamentari primesc pensii speciale, numărul fiind în creștere față de anul trecut. Deși discută de reforma veniturilor „specialilor“, Coaliția nu se atinge și de banii ex-aleșilor din Legislativ.
Coaliția îi lasă pe foștii parlamentari cu pensiile speciale FOTO Inquam
Anul trecut, în luna mai, Curtea Constituțională lua o
decizie prin care eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor era
declarată neconstituțională, ceea ce a permis ca din iunie 2022 acestea să
reintre în plată. Iar odată cu reintrarea în plată, și numărul pensiilor
speciale a crescut treptat. Dacă în septembrie 2022, numărul acestor
beneficiari era de 820, în decembrie numărul a crescut la 829, iar la începutul
lunii mai numărul ajunsese la 843 de pensionari speciali, care au trecut cel
puțin un mandat prin Parlament.
În prezent, 585 de foști deputați beneficiază de
pensii speciale, în timp ce 258 de beneficiari sunt deputați,…




Mai multe ştiri
Luca Niculescu efectuează prima sa vizită în străinătate în calitate de premier. Se va întâlni cu Maia Sandu și Vasile Tofan
„Un cutremur pe scena politică”. Reforma administrației poate schimba raportul de forțe dintre partide
Oleg Ungureanu, fost consul general la Lyon, a fost numit șef al Cancelariei premierului