Greva generală din învăţământ va avea loc luni, 22 mai, a anunţat, duminică, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, precizând că „greva este a oamenilor”, relatează Agerpres.
Simion Hăncescu, lider FSLI FOTO Adevărul
„Aşa cum am mai spus-o, greva de mâine va avea loc. Greva nu este a noastră, este a oamenilor. Ei au semnat pentru grevă, ei decid dacă fac sau nu grevă mai departe. Noi avem şedinţe cu liderii, comunicăm mâine oamenilor, oamenii ne dau feedback-ul, ei ne spun: nu acceptăm, mergem mai departe„, a precizat Hăncescu, înaintea consultărilor de la Palatul Victoria, întrebat dacă sindicaliştii vor renunţa la declanşarea grevei generale în cazul în care se va ajunge la un consens.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a transmis că greva generala anunţată pentru luni nu este o grevă „pe persoană…

Mai multe ştiri
„Prefer să citesc ceva greșit, decât perfect, dar scris cu AI”. Controversa care împarte lumea cărților
De ce elevii francezi mărșăluiesc pe străzi pentru probleme care în România sunt „o nimica toată”. Explicația lui Costi Rogozanu
Ministrul Sorin Costreie vrea două ministere ale Educației în loc de unul: „Eu cred că benefic ar fi să ajungem acolo”