Mii de membri ai sindicatelor din Educație participă miercuri, la un protest în Capitală. Aceștia pornesc din Piața Victoriei și vor încheia marșul în fața Palatului Parlamentului. Printre revendicările sindicaliștilor se numără majorarea salariilor și plata orelor suplimentare.
„Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, transmit sindicaliştii.
În plus, este în desfășurare și un referendum privind declanșarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai.
Protest sindicaliști Educație / FOTO: SIP OLT
Revendicările sindicaliștilor
„Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu…

Mai multe ştiri
„Pur și simplu inacceptabil”. Mircea Dumitru, atac dur la Evaluarea Națională și admiterea separată
Noile reguli pentru Evaluarea Națională și admiterea la liceu, amânate. Cine va susține examenul după noul sistem
Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Notele finale au fost publicate azi