Președintele României a precizat, în timpul unei conferințe de presă cu omologul din Chile, că există perspective promițătoare de extindere a relațiilor dintre cele două țări în mai multe domenii importante.
„Avem o relație îndelungată caracterizată prin respect și încredere reciprocă. În anul 2025 vom sărbători 100 de ani de relații diplomatice. Există perspective promițătoare de extindere a relațiilor noastre bilaterale pe multiple planuri și am convenit ca în perioada următoare să dezvoltăm cooperarea în domenii importante atât pentru România, cât și pentru Chile. Mă refer la dezvoltarea schimburilor comerciale și a investițiilor, la energie verde, mediu și schimbări climatice, la protecție civilă, educație, cultură, cercetare, inovare, dar și digitalizare”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului român și-a arătat convingerea că cele două state vor lucra împreună pentru a încuraja oamenii de…





Mai multe ştiri
Când vor fi reluate negocierile pentru legea salarizării. Ce spune ministrul Florin Manole despre majorarea salariilor demnitarilor
Petrecere cu nume grele din PSD în familia lui Alfred Simonis, care şi-a botezat al treilea băiat. Sorin Grindeanu este nașul copilului
USR își alege noua conducere la primul congres după intrarea în opoziție. Fritz: „AUR nu e antisistem. Este supapa sistemului”