Experții din
sistem vorbesc chiar și despre reintroducerea exmatriculării măcar și temporar
a celor care ajung să încalce legea în școli.
Numărul profesorilor agresați la clasă crește Foto: Shutterstock
Discuțiile
aprinse pe marginea noilor legi ale educației au neglijat una dintre problemele
majore din România: violența din școli. Și a elevilor între ei, dar și a
acestora împotriva profesorilor la clasă. Ultimele două cazuri șocante de
agresiune împotriva cadrelor didactice – cel de la Liceul „Ion Creangă“ din
București, unde o profesoară a fost înjunghiată, și cel de la Școala din
Pietricica, județul Prahova, unde trei copii au simulat un act sexual cu o
profesoară –, produse pe parcursul unei singure săptămâni, arată că este nevoie
de măsuri urgente de prevenție, dar și eficiente de sancționare a unor astfel
de abateri.
Una dintre
măsurile de prevenție ar fi creșterea numărului de consilieri din școli….





Mai multe ştiri
Val de pensionări în școli? Profesorii cu experiență amenință că pleacă dacă legea salarizării nu se schimbă
Profesoară supraveghetore la Evaluarea Națională, mesaj tranșant despre ținuta elevilor: „Când fusta e până la fund, e o problemă de educație”
Evaluarea Națională 2026: Subiecte „mai grele” la Matematică față de anul trecut. Ce exercițiu va face diferența între „elevii foarte buni și cei excepționali”