Perioadele de post din parcursul unui an, cum este postul
Paștelui, sunt considerate importante atât din punct de vedere spiritual, prin
invitarea omului la rugăciune, dar şi din punct de vedere al sănătăţii.
Ardei umpluți de post FOTO: Shutterstock
În post, oamenii sunt chemaţi să se gândească şi la
organism, prin renunţarea la mâncăruri pe bază de carne, lapte şi ou. Acest
lucru este tot mai greu de realizat în zilele noastre, pentru că, faţă de
trecut, numărul populaţiei care ţine post pe intervale mai lungi sau mai scurte
de timp este tot mai redus.
Specialiştii spun însă că postul este extrem de benefic
pentru trup şi psihic şi că oameniii nu ar trebui doar să se limiteze la cele
două mari posturi de peste ani, de Paşte şi Crăciun. Ei consideră că postul
ajută la detoxifierea organismului.
“Postul ţinut vreme de patruzeci de zile, spre exemplu, este
nu numai un excelent liant în relaţia cu Dumnezeu, ci este şi…





Mai multe ştiri
Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Cum să obții mai mult magneziu fără a lua suplimente. Totul se reglează din alimentație
„E o bombă cu ceas”. România, în fruntea clasamentului UE la numărul de cazuri de rujeolă, pe fondul prăbușirii ratelor de vaccinare