
Șeful Ministerului Justiției și președintele CCR au avut întâlniri cu șefa Comisiei de la Veneția, pe agenda discuțiilor fiind promovarea tezelor şi conceptelor conţinute în opiniile şi avizele Comisiei de la Veneţia.
Reprezentanții Comsiei de la veneția au efectuat o vizită la București FOTO Twitter
Cătălin Predoiu a discutat cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Claire Bazy Malaurie, despere consolidarea dialogului dintre cele două instituţii și promovarea tezelor şi conceptelor conţinute în opiniile şi avizele Comisiei de la Veneţia, arată un comunicat al ministerului.
Potrivit sursei citate, „preşedinta Comisiei de la Veneţia a apreciat iniţiativa ministrului Justiţiei de a operaţionaliza un Panel independent de lucru la nivelul Ministerului Justiţiei pentru a dezbate, internaliza şi, eventual, sprijini Ministerul Justiţiei în promovarea tezelor şi conceptelor conţinute în opiniile şi avizele Comisiei de la…
Mai multe ştiri
Rareș Bogdan atacă dur PSD: „Comportament schizoid, nu am încredere în acest partid”
Un român se află printre cei 17 europarlamentari influenți din această legislatură. Este lider în negocierile pentru bugetul Uniunii Europene
Oana Țoiu, mesaj de la tribuna Consiliului de Securitate al ONU: „Pacea și suveranitatea nu sunt concepte abstracte, sunt dreptul fiecărei națiuni”