Subiectele primite de elevii care au susţinut simularea de Bacalaureat 2023 la Istorie au fost de dificultate medie, echilibrate şi au respectat programa anunțată, spun profesorii.
Cum a fost subiectul la istorie / Foto: Inquam Photos
Subiectul I la Istorie a constat dintr-un text de K Hitchins, „Scurta istorie a României” şi un fragment din „Cartea neagră a comunismului”, pe marginea cărora elevii aveau de rezolvat mai multe cerinţe. Legat de exercițiul 7 al subiectului, Corneliu Riegler, profesor de istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Capitală spune că „Primele patru decenii la acre se face referire înseamnă 1901 – 1940 și dacă ne referim la statul român, vorbim de Constituția din 1923. Elevii puteau alege oricare două practici ale acesteia (dreptul la vot, separarea puterilor în stat)”.
Subiectul al II-lea a fost un fragment din textul de K Hitchins,…


Mai multe ştiri
Avertisment pentru Guvern: „Am ajuns să avem un număr din ce în ce mai mare de necalificați în sălile de clasă”
Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027. Au fost publicate modelele oficiale de subiecte
Înscriși pe hârtie, absenți în clasă: Prăpastia care ține educația timpurie din România în urma Europei