Doi pacienți cu cancer la plămâni în stadiu avansat au fot
supuși unui transplant la ambii plămâni, realizate de medicii din Chicago.
Procedura a fost perfecționată în timpul pandemiei în intervenţiile asupra
pacienţilor bolnavi de COVID-19.
Transplant pulmonar dublu FOTO Pixabay
Transplantul a fost o reușită pentru ambii pacienți, care
sunt în viață și sunt, acum, sănătoși.
Când cancerul se întinde de la un plămân la altul şi nu
mai răspunde la tratamente precum radioterapia sau chimioterapia, pacienţii
rămân, de regulă, fără nicio altă opţiune. Aşa a fost cazul unui pacient,
Albert Khoury, un american de 55 de ani din Chicago, care a fost diagnosticat
cu cancer pulmonar în 2020, potrivit NBC News.
În ciuda tratamentului primit, tumorile, care inițial i-ai afectat un plămân, s-au
extins, apoi, și la celălalt. Bărbatul ajunsese în stadiul 4 al bolii, cel mai
avansat. „Mi-au spus: petrece cât mai
mult timp cu…

Mai multe ştiri
„E o bombă cu ceas”. România, în fruntea clasamentului UE la numărul de cazuri de rujeolă, pe fondul prăbușirii ratelor de vaccinare
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine păzește, de fapt, bolnavii din România?
Propunerea inedită a României către Pfizer, pentru a „șterge” datoria de 600 de milioane de euro