Guvernul a stabilit autoritățile care vor avea acces la Portalul european de căutare (ESP), cele determinate în scopul accesării/gestionării sistemelor de informaţii ale Uniunii Europene, printr-un proiect de lege aprobat astăzi, 15 martie.
FOTO: GOV.RO
Proiectul vizează asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale UE în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, actul normativ reglementează cadrul legal necesar pentru aplicarea, la nivel naţional, a anumitor prevederi conţinute de Regulamentul (UE) 2019/817 şi Regulamentul (UE) 2019/818 în vederea interoperabilităţii dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei.
Sursa citată arată că proiectul de…





Mai multe ştiri
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan îl laudă pe Marian Neacșu: „Era partea profesionistă” a PSD la ședințele coaliției
Fiul lui Marcel Ciolacu, promovat asistent universitar la UMF „Carol Davila” pe disciplina coordonată de Alexandru Rafila
Ministrul Muncii anunță o reorganizare a instituției. Florin Manole: „Nu vreau să dau pe nimeni afară și nu o să fac asta”