Stilul de viață nesănătos, poluarea și stresul au
o contribuție semnificativă în creșterea numărului de persoane diagnosticate cu
diferite tipuri de cancer la nivel mondial. Din fericire, progresul medicinei
și avansul tehnologic pot asigura, în prezent, mai multe șanse de vindecare,
chiar și în stadiile mai avansate, dacă pacientul urmează un tratament
integrat, personalizat. Acesta presupune o abordare multidisciplinară, care
ține cont de tipul și stadiul tumorii, dar și de alte afecțiuni cronice ale
pacientului.
Din acest motiv, este necesar ca fiecare caz de
cancer să fie analizat de comisia oncologică multidisciplinară (Tumor Board),
formată din medici cu diferite specialități, cu experiență în managementul
cancerului. Aceștia analizează dosarul pacientului și stabilesc cele mai
potrivite soluții terapeutice și ordinea în care acestea ar trebui realizate. Decizia
finală în privința tratamentului îi aparține întotdeauna…

Mai multe ştiri
„Timpul înseamnă creier”. Cum a fost recuperat în mai puțin de 48 de ore un bărbat care suferise un AVC masiv
5 Mituri despre implantul dentar pe care ar trebui să le uiți
Cum se administrează noul vaccin împotriva melanomului și ce alte tipuri de cancer ar putea trata