mie. sept. 23rd, 2026

Președintele Nicușor Dan din SUA: „Rusia, în acest moment, nu își dorește pacea”. „Sancțiunile economice trebuie să fie întărite”

Președintele Nicușor Dan din SUA: „Rusia, în acest moment, nu își dorește pacea”. „Sancțiunile economice trebuie să fie întărite”

Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 23 septembrie, la ONU, că „Rusia, în acest moment, nu își dorește pacea”, fiind necesare eforturi pentru a întoarce Moscova la masa negocierilor.

„Poziția României nu s-a schimbat de la începutul acestui război, încă de la momentul Crimeea. Suntem alături de Ucraina. Vom susține Ucraina.

Am fost în Ucraina săptămâna trecută. România este parteneră în cadrul Inițiativei Carpatice pe care Ucraina a lansat-o împreună cu statele din zona Carpaților”, a transmis șeful statului la cel de-al șaselea Summit al Platformei Internaționale Crimeea – „A Test of Unity, a Call for Action”.

Acesta adaugă că, în acest moment, Rusia „nu își dorește pacea, așa că trebuie să ne consolidăm eforturile pentru a-i face să se întoarcă la masa negocierilor.”

„Sancțiunile economice pe care le impunem trebuie să fie întărite și trebuie…

Citeşte mai mult

Admin