O profesoară care a supravegheat examenul de Evaluare Națională trage un semnal de alarmă cu privire la absența, în cazul elevilor, a reperelor educaționale de acasă.
Elevii au susținut miercuri proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale. FOTO Alina Mitran
În mesajul său, publicat pe platforma La tablă, profesoara descrie felul în care elevii s-au prezentat la examen și responsabilitatea pe care o atribuie, în primul rând, familiilor.
Textul, transmis redacției sub anonimat, vorbește despre o problemă mai profundă decât vestimentația:
„Orele acelea petrecute în săli de examen spun mai mult despre societatea noastră decât ne place să recunoaștem. Nu doar despre nivelul de pregătire al elevilor, ci despre felul în care au fost crescuți, orientați și, uneori, ignorați din perspectiva celor 7 ani de-acasă”, spune…


Mai multe ştiri
Avertisment pentru Guvern: „Am ajuns să avem un număr din ce în ce mai mare de necalificați în sălile de clasă”
Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027. Au fost publicate modelele oficiale de subiecte
Înscriși pe hârtie, absenți în clasă: Prăpastia care ține educația timpurie din România în urma Europei