-
La Liga: Espanyol – Barcelona, sâmbătă, 22:00, DGS 1
-
Serie A: Juventus – Lecce, sâmbătă, 20:00, DGS 1
În minutul 7 al duelului, ”Liliecii” au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, însă Pepelu, aflat față în față cu Radu, a trimis doar în bara porții apărate de român. Astfel, și de această dată, Radu nu a fost învins de la punctul cu var.
Pepelu: ”Penalty-urile ratate sunt greșeli care se întâmplă în fotbal. Asta e tot”
Pepelu, care în cele din urmă a marcat singurul gol al echipei sale în minutul 70, a apărut la interviu la finalul partidei și și-a asumat întreaga responsabilitate pentru lovitura de la 11 metri ratată.
”În final, cred că am arătat cum jucăm noi de fapt. Am început bine, dar fotbalul ține de detalii. Am ratat penalty-ul, au marcat, au făcut 2-0 pe o greșeală, ne-am revenit, dar apoi Celta ne-a omorât când am presat.
Încă o săptămână în care am făcut aceeași greșeală. Trebuie să o corectăm…





Mai multe ştiri
Mario Ioniță, gol de 3 puncte pentru Petrolul cu UTA! Puștiul de 19 ani a marcat unicul gol al partidei
Întrebat despre Andrei Șucu și Diana Șucu, Daniel Pancu a spus ce a făcut Dan Șucu și cum l-a refuzat
Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova