Guvernul va aproba în şedinţa de joi, 20 noiembrie, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai de instituire a Instrumentului „Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare.
FOTO: MApN
„Guvernul României, prin Cancelaria prim-ministrului, transmite şi negociază cu Comisia Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, proiectele propuse pentru accesarea instrumentului de finanţare SAFE, precum şi documentaţia de susţinere, cererile de asistenţă financiară însoţite de planurile de investiţii, la termenele prevăzute„, se arată în propunerea de act normativ, potrivit Agerpres.
Potrivit textului, în vederea accesării şi implementării instrumentului de finanţare SAFE, se formează un Grup de lucru interinstituţional, condus de şeful Cancelariei…





Mai multe ştiri
Oleg Ungureanu, fost consul general la Lyon, a fost numit șef al Cancelariei premierului
„Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”, susține Sorin Grindeanu. I-a cerut premierului angajarea răspunderii pe două proiecte mari de reformă
Dan Motreanu îl acuză pe Grindeanu că se comportă ca „adevăratul premier”: „PSD are Guvernul”