joi. aug. 27th, 2026

Sorin Grindeanu bate șaua pe tema pensiilor magistraților: „Stăm de două săptămâni și n-avem o lege”

Sorin Grindeanu bate șaua pe tema pensiilor magistraților: „Stăm de două săptămâni și n-avem o lege”

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu spune că „stăm și ne uităm de două săptămâni, cum se apropie termenul de 28 și noi n-avem o lege”, referindu-se la legea pensiilor magistraților.

Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD FOTO: Mediafax

„Avem o decizie a Curții Constituționale, așa cum bine știți, dată în urmă cu două săptămâni, care n-a fost încă motivată. Noi de două săptămâni spunem, noi de la PSD, că pierdem vremea, că ar trebui să ne apucăm să facem o nouă lege, până vine motivarea de la CCR. De ce? Pentru că avem un termen limită de 28 noiembrie, până la care trebuie să avem o nouă lege. O nouă lege pe care, dacă nu o avem, pierdem vreo 230 de milioane de euro”, a spus Sorin Grindeanu la Antena 3 CNN.

El spune că a avut o întâlnire actorii principali din justiție.

„Am mers în coaliție să transmit acest lucru. N-am luat nicio decizie. Și coaliția a decis că nu putem negocia,…

Citeşte mai mult

Admin