Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o nouă
întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în
contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și
prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice.
Întâlnire la Palatul Victoria cu primarii de municipii FOTO: Guvernul României
În cadrul discuțiilor, au fost analizate propunerile
primarilor de municipii și au fost clarificate o serie de aspecte referitoare
la măsurile de reformă administrativă, precum și la proiectul de ordonanță de
urgență privind gestionarea investițiilor finanțate prin Planul Național de
Redresare și Reziliență.
”Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră
planificată, astfel încât să ne asigurăm că vor primi finanțare proiectele care
vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, așa cum România s-a
angajat în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene. După…





Mai multe ştiri
Procesul câștigat de Diana Buzoianu împotriva RA-APPS se reia de la zero. Ministrul Mediului, ironic: „Nu e normal să fie criticat sistemul de justiţie”
PNL închide definitiv ușa unei noi coaliții cu PSD după atacul lui Grindeanu la Bolojan: „Nu modificăm nicio virgulă”
Cristian Ghinea îl atacă pe Nicușor Dan: „Un personaj greșit pentru România. Un tăntălău ajuns în locuri greșite”